De câţiva ani, s-a reîmpãmântenit vechea vorbã care spune cã vinul bun începe în vie. Uitãm, însã, deseori sã spunem ce se aflã dincolo de aceste vorbe. Vinul bun începe cu adevãrat mai departe, înainte de vie, înainte de muncã şi de primele roade. Vinul se naşte în ochiul celui care vede comoara ascunsã de o pantã pãrãginitã, invadatã de lãstãriş, se naşte în visul celui care gustã pãmântul înţelenit şi ştie ce gust va avea, peste decenii, strugurele care ar creşte în acel loc şi în cunoaşterea care îi dicteazã ce viţe sã aleagã, cât de dese sã le aşeze şi cât sã culeagã...
Pentru Oprişor, acest om a fost Nelu Jderu, cel care a plantat prima viţã şi care a rãmas, pânã astãzi, sufletul întregii podgorii. Cei care au ajuns vreodatã la Oprişor ştiu cât de mult meritã Jderu – cel care i-a întâmpinat mereu în port tradiţional, recitând poezii în via înfloritã - sã devinã simbolul locului. Jderu e olteanul „ca la carte”, cu toate atributele care i se acordã în mod tradiţional: e hâtru şi poet, e şmecher şi descurcãreţ, iute şi harnic, mucalit şi înţelept. Încãrcãtura magicã funcţioneazã în acest caz: nu doar omul îşi poartã numele, ci şi numele îşi poartã omul. Ancestral şi totemic, atât omul, cât şi numele sãu se aflã în deplinã consonanţã cu încãrcãtura de semnificaţii ale animalului ales în vremuri de demult ca protector al unui neam al locului. Zilele jderilor şi zilele podgorenilor au în comun neoboseala şi agitaţia permanentã. Nu existã hibernare, fugã sau absenţã de la îndatoriri, anotimpurile cer mereu o altã lucrare, o altã preocupare, fiecare clipã are nevoile ei care nu pot fi amânate. Înainte de vinul bun se aflã oamenii care l-au iubit pe când încã nu se nãscuse, cei care astãzi se regãsesc, esenţializaţi, în pata de culoare a etichetei: umbra olteanului care îşi carã cobiliţa – el este învingãtorul tuturor vremurilor, împãrţind burţi de vin şi bunãtãţuri boiereşti la târgul de duminicã al vreunui oraş, gãsind mereu înţeleptul echilibru între greutãţile de fiecare zi şi pofta neostoitã de viaţã.
Vinurile propuse – Jderu’ Mare, Jderu’ Vesel, Jderu’ Tare şi Jderu’ Rece – se definesc prin simpla atitudine ca vinuri populare, care strãlucesc prin prospeţime şi curãţenie, precum o casã de gospodari
Pentru Oprişor, acest om a fost Nelu Jderu, cel care a plantat prima viţã şi care a rãmas, pânã astãzi, sufletul întregii podgorii. Cei care au ajuns vreodatã la Oprişor ştiu cât de mult meritã Jderu – cel care i-a întâmpinat mereu în port tradiţional, recitând poezii în via înfloritã - sã devinã simbolul locului. Jderu e olteanul „ca la carte”, cu toate atributele care i se acordã în mod tradiţional: e hâtru şi poet, e şmecher şi descurcãreţ, iute şi harnic, mucalit şi înţelept. Încãrcãtura magicã funcţioneazã în acest caz: nu doar omul îşi poartã numele, ci şi numele îşi poartã omul. Ancestral şi totemic, atât omul, cât şi numele sãu se aflã în deplinã consonanţã cu încãrcãtura de semnificaţii ale animalului ales în vremuri de demult ca protector al unui neam al locului. Zilele jderilor şi zilele podgorenilor au în comun neoboseala şi agitaţia permanentã. Nu existã hibernare, fugã sau absenţã de la îndatoriri, anotimpurile cer mereu o altã lucrare, o altã preocupare, fiecare clipã are nevoile ei care nu pot fi amânate. Înainte de vinul bun se aflã oamenii care l-au iubit pe când încã nu se nãscuse, cei care astãzi se regãsesc, esenţializaţi, în pata de culoare a etichetei: umbra olteanului care îşi carã cobiliţa – el este învingãtorul tuturor vremurilor, împãrţind burţi de vin şi bunãtãţuri boiereşti la târgul de duminicã al vreunui oraş, gãsind mereu înţeleptul echilibru între greutãţile de fiecare zi şi pofta neostoitã de viaţã.
Vinurile propuse – Jderu’ Mare, Jderu’ Vesel, Jderu’ Tare şi Jderu’ Rece – se definesc prin simpla atitudine ca vinuri populare, care strãlucesc prin prospeţime şi curãţenie, precum o casã de gospodari
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu